Articol vizualizat de: 7638 ori
Editia: Iulie 2009
Domnisoarele de onoare insotesc mireasa pe toata perioada desfasurarii nuntii. Ele sunt in preajma miresei pentru a ajuta la pregatirile de infrumusetare si organizare; sunt un fel de fluturasi care zboara in jurul florii preferate: mireasa.
Cuplurile formate din cavaler si domnisoara de onoare sunt primele care pasesc in biserica, poarta lumanarile si se afla mereu in imediata apropiere a mirilor pentru a fi utili in caz de nevoie. Dupa miri si nasi, cavalerii si domnisoarele de onoare se pozitioneaza pe locul 3 ca importanta in desfasurarea nuntii. Iata deci mai multe motive pentru care o tanara sa-si doreasca sa fie domnisoara de onoare. O mireasa poate avea de la una la 'n' domnisoare de onoare. Ele se pot imbraca la fel sau diferit dupa dorinta miresei sau...toanele lor.
O domnisoara de onoare trebuie sa fie eleganta, in tinuta de seara, coafata si fardata. Importanta pe care o acorda tuturor acestor cerinte pot face din ea o vedeta a serii.
Machiajul ar trebui sa fie remarcabil, se poate apela la culori tari si texturi stralucitoare.

Baza de machiaj va fi ferma, cu putere mare de acoperire. Ideal ar fi ca fondul de ten si pudra sa acopere suprafetele vizibile ; fata, gat, decolteu, brate. Fondul de ten se va masa bine pe piele pentru a fi natural si pentru a se fixa bine. Va recomand fondul de ten cu minerale Mineral Match de la Astor - usor de aplicat datorita pensulei incorporate.
Pentru alegerea culorilor atat pentru vestimentatie cat si pentru machiaj trebuie sa se tina cont de locul unde se va desfasura nunta si de tipul de iluminare din acel loc.
Iata cateva reguli simple, ideale pentru alegerea unui cod al culorilor :
Lumina incandescenta, (oferita de becurile clasice)
- albastru electric, turcoaz, bleumarin, verde smarald, vernil, roz fuchsia, rosu, negru,.
Lumina rece (oferita de sursele cu halogeni)
- auriu, somon, roz, lila, orange, galben
Lumina lumanarilor
- roz-lila, lila, violet, aubergine, grena.
Dupa ce s-au selectat culorile, machiajul poate incepe. Pentru ca machiajul sa reziste, inainte de aplicarea bazei de machiaj (alcatuita din fond de ten, fard corector anticearcan si pudra) fata se va hidrata bine, se va tonifia si se va racori usor cu un spray cu apa termala. Pe zona din jurul ochilor se va aplica fard corector anticearcan, pe restul fetei se va aplica fondul de ten ales si totul se va fixa cu pudra fina.
Pentru pometi, arcade, decolteu si brate se poate folosi din start o pudra luminoasa, irizanta sau stralucitoare. Pudra se va masa bine cu ajutorul unei pensule speciale sau a unui disc mare din catifea.

Se va aplica sub ochi un strat consistent de pudra pulbere, care va asigura in final acuratetea machiajului. Va recomand Silky Loose Powder de la Rimmel.
Pentru ca machiajul ochilor sa reziste mai mult fardul se va aplica pe o baza grasa formata cu ajutorul unui creion emolient, bine estompat.
Fardul de pleoape se va aplica pesta baza grasa formata din creion si se pot realiza combinatii de culori care se pot regasi in accesorii sau vestimentatie.
Cu ajutorul unei pensule evantai, se va indeparta de sub ochi pudra pulbere aplicata inainte de start in machiajul pleoapelor. Zona va ramane curata si probabil cam incarcata de aceea este nevoie de putina tamponare cu o discheta de vata umeda, pentru a se echilibra aspectul estetic, suplu.
Sprancenele (pensate bine cu o zi inainte de nunta) se vor farda in culoarea lor si se vor fixa cu un lac special.

Ideal ar fi ca arcadele sa fie fardate cu o textura mata (un roz pal sau un bej) pentru ca imediat sub spranceana sa se aplice o linie fina de fard metalizat/stralucitor, pentru un efect sofisticat. Va recomand fardul Color Vision Quatro de la Astor pentru ca ofera o gama bogata de culori complementare cu texturi matasoase, mate sau sidefate, care se pot combina ingenios.
Pometii nu se vor farda foarte tare, se va aplica putin blush luminos, roz sau bej. In relatie cu pudra luminoasa aplicata ca baza de machiaj se va obtine un efect proaspat, superb.

Genele se fardeaza cu mascara, eventual rezistenta la apa. Va recomand mascara Sexy Curves Waterproof de la Rimmel. Daca ochiul este obisnuit se poate face apel la extensii de gene insa nu se va face abuz. Umbrele generate de genele prea lungi se concretizeaza intr-un efect optic de cearcane
Se pot aplica particule stralucitoare, tip glitter insa numai sera, nu si la biserica

Pentru buze se va alege un gloss transparent sau putin pigmentat intr-o culoare asortata tinutei : orange pentru culori calde, roz pentru culori reci sau rosu daca este cazul. Stay Glossy de la Rimmel este alegerea perfecta. Din cele 13 nuante, cu siguranta una ti se va potrivi.
Aceste sfaturi sunt oferite special pentru TotulDespreNunti.ro de:
Mirela Vescan - make-up artist Rimmel London
www.mirelavescan.ro
Credite imagini: Rimmel London, Astor